20.6 C
Mureş
29 aprilie, 2025

Incident în Gara din Târgu Mureş: Un bărbat s-a legat cu lanţ şi lacăt în faţa unui tren/ El a fost eliberat de echipajele de intervenţie, urmând a fi dus la o clinică medicală

TÂRGU MUREŞ

29 aprilie 2025, 15:09

Un bărbat de 73 de ani s-a legat, marţi după-amiază, cu lanţ şi lacăt, în faţa unui tren, în Gara Târgu Mureş, împiedicând astfel plecarea garniturii. Echipajele de salvare au reuşit să îl elibereze, el fiind dus la Poliţie şi ulterior la o clinică medicală. Traficul feroviar a revenit la normal.

”Astăzi, 29 aprilie 2025, în jurul orei 13.40, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş s-au sesizat din oficiu şi s-au deplasat în Gara Mare din municipiul Târgu Mureş, unde o persoană s-ar fi poziţionat în faţa unui tren, împiedicând plecarea acestuia din gară. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 73 de ani, care s-a legat cu un lanţ şi un lacăt de firele căii ferate, în faţa trenului care circulă pe relaţia Târgu Mureş – Bucureşti, ascunzând cheia”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Astfel, s-a solicitat sprijinul salvatorilor ISU şi al echipajelor medicale, reuşindu-se la scurt timp eliberarea bărbatului şi reluarea circulaţiei feroviare.

Ulterior, bărbatul a fost dus la sediul unităţii de Poliţie, urmând a fi transportat la o clinică, pentru consult şi investigaţii medicale de specialitate.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/incident-in-gara-din-targu-mures-un-barbat-s-a-legat-cu-lant-si-lacat-in-fata-unui-tren-el-a-fost-eliberat-de-echipajele-de-interventie-urmand-a-fi-dus-la-o-clinica-medicala-1922400929322025041522016334

Ultimă oră

Același autor